
Noul LOOK Facebook News Feed
Probabil ca un răspuns la numeroasele știri apărute în presă conform cărora tinerii s-au plictisit de facebook, astăzi a fost prezentat un nou look pentru news feed. Cred că suntem cu toții de acord că bătrânul news feed merita un refresh. Așadar, ce este nou?
Cu toate că poate suna a lipsă de respect pentru utilizatori, Mark Zuckerberg a declarat că advertiserii care cumpără publicitate în cadrul rețelei și-au dorit ca imaginile afișate în news feed să fie mai mari. Sugestia lor a fost luată în seamă și astfel vor fi afișate imaginile:
Look-ul este asemănător cu cel al aplicațiilor facebook pentru smartphone-uri și tocmai de aceea vom avea un news feed care va arăta la fel pe toate device-urile. Avem parte și de un nou layout care din punctul meu de vedere arată foarte bine. Pe lângă schimbările grafice, care sunt din plin, vom vedea mai mult conținut foto și video în detrimentul conținutului de tip text.
Cu toate că această nouă înfățișare este mană cerească pentru publicitari, sunt convins că o să vă placă noul news feed care își va face apariția live pentru utilizatori în câteva zile pe versiunea desktop și în câteva săptămâni pe mobil.