Motivul pentru care am luat o pauză

Principalul motiv pentru care am renunțat să mai scriu zilnic a fost că eram foarte obosit. După 5 ani de scris pe blog, nu am obținut rezultatele pe care le așteptam. Am căutat să mă redresez și m-am oprit. Nu definitiv, ci temporar. Încerc să revin pe blog pentru că îmi e dor să scriu. Nu am idee despre ce voi scrie în continuare, dar sper să îmi pun gândurile în ordine.

Momentan sunt în vacanță (nu în țară) și am suficient timp pentru a mă ocupa de blog.

3 lucruri fără de care viața pe Terra ar fi mult mai plicticoasă

Eu m-am născut plictisit, la fel ca toată generația din care fac parte. Dacă se face liniște în jurul meu mai mult de 5 minute, pot spune că mor de plictiseală. Tocmai de aceea ascult muzică mai tot tipul când sunt singur. Sunt dependent de căști (am mai spus asta?). În fine.

Din fericire omenirea este inventivă. Așa au apărut Youtube, smartphone-ul și Coca-Cola.

Dacă nu pierd o oră zilnic uitându-mă la clipuri pe youtube, aceea e o (altă) zi nasoală. Urmăresc câțiva video-bloggeri, ceva videoclipuri (vechi și noi) sau niște concerte. Timpul zboară atât de repede. Dacă mi-ar aduce cineva mâncarea la pat, probabil aș pierde o săptămână pe youtube.

Smartphone-ul este cea mai smart chestie din casa. Statul în pat în timp ce aștept să adorm ar fi fost mult mai plicticos. La fel și statul pe wc. La fel și statul la școală. La coadă la supermarket… etc.

Coca-Cola are rețeta pentru fericire. E doar o chestie de marketing care pe mine m-a prins. Da, mă las ușor prostit de mijloacele marketingului din zilele noastre. Beau zilnic, sau cel puțin 6 zile pe săptămână, minim 500 ml. Ce treabă are băutura asta cu plictiseala? Păi voi nu mâncați / beți mult atunci când sunteți plictisiți?

Viața ar fi mult mai plicticoasă dacă nu am avea dependețe.

Despre agresarea psihică sau fizică a adolescenților

„Când te simți mizerabil, ai nevoie de ceva mult mai mizerabil decât tine însuți”

Denumită de americani bullying – deoarece în SUA există probabil cele mai multe cazuri de adolescenți care sunt agresați fizic sau psihic la școală sau în alte împrejurări. Trist este că unii nu fac față acestei situații și sfârșesc prin a-și pune capăt zilelor. Mi-a venit ideea de a scrie acest articol după ce un video blogger din SUA a anunțat că una dintre prietenele lui s-a sinucis din acest motiv.

În școli a existat dintotdeauna violență. Uneori din dorința de a ieși în evidență în cadrul anturajului din care fac parte, unii găsesc agasarea celor aparent mai slabi sau diferiți ca fiind amuzantă. Nu e nimic amuzant în a tortura psihic (dar mai ales fizic) pe cineva dintr-un motiv sau altul.

Dacă ești mai gras, mai slab, dacă ai o tunsoare nouă sau ți-ai colorat părul după bunul plac, dacă ai o altă religie, dacă ai cele mai mari note, dacă te îmbraci cu ceea ce te face pe tine să te simți bine, dacă ai o altă orientare sexuală sau dacă nu ai ultima versiune a celui mai râvnit smartphone. Lista poate continua. Omul perfect nu există, ci există doar un tipar pe care unii îl văd ca fiind apropiat de perfecțiune, iar acesta este denumit de cei mai mulți: normalitate.

Cei care se confruntă cu această problemă trebuie să știe că societatea tinde să creeze omul identic, care poate fi ușor convins, controlat, însă nu e nimic în neregulă în a fi diferit. Învățând să ignori pe cei care te deranjează cumva, vei vedea că ai toate motivele să te simți bine în pielea ta. Nu a zis nimeni că este ușor, însă toți trecem prin asta. Eu am pățit-o prin clasa a 6-a (dacă îmi aduc bine aminte), iar soluția mea a fost să apelez la părinți, asta după o perioadă destul de mare în care am fost agresat verbal.

Așadar, nu te lăsat afectat de gândirea de grup și vei vedea că este doar o perioadă nefericită, ci nu o viață tristă.

 

Viața merită împărtășită pe Facebook

Expunerea pe facebook (sau alte rețele de socializare pe care nu le aduc în discuție pentru că nu sunt populare în România) a fost dintotdeauna controversată.

În primul rând, unora le este frică să își completeze profilurile cu datele lor reale, să își pună o poză în care li se vede fața sau mai știu eu ce altă măsură paranoică, ca nu cumva să fie expuși. Dacă nu pun la cale un atac terorist, de ce mi-ar fi teamă să îmi fac publică adevărata identitate?!

În al doilea rând, de ce aș avea o problemă cu cei care își postează zilnic poze / clipuri, dau check-in-uri, distribuie conținut de tot felul? Ai cumva o viață mai interesantă decât a mea? Dacă răspunsul tău este da, atunci dovedește-o! Dacă răspunsul tău este nu, o să te rog să iei loc și să taci. Life’s for sharing. Eu sper că lumea a depășit momentul acela în care ne împărtășeam pozele din vacanță plimbând un album foto pe la toate rudele.

Dacă ați avut probleme cu astfel de oameni, ignorați-i. Uitați-vă cum a crescut Instagram. Oamenii simt nevoia să împărtășească tot mai mult conținut foto / video (vine tare din urmă Vine – lansat de Twitter ). O poză sau un clip de 6 secunde exprimă mai mult decât un text de 150 de ce cuvinte.

Iar în cele din urmă, tot o chestie de alegere rămâne.

Stres, adrenalină, dependență

Există oameni cu vieți deosebit de complicate, care au de îndeplinit aproape zilnic o mulțime de task-uri. O astfel de viața implică o doză mai mică sau mai mare de stres – boala secolului curent. În cazul în care cunoști astfel de oameni o să îți dai seama rapid ce vreau să spun.

Fiind într-o alertă continuă 5,6 zile pe săptămână, corpul nostru depune eforturi pentru a se adapta din mers. După o astfel de perioadă avem deja un alt ritm al vieții. Poate că nu trăiești astfel săptămânal , însă cu siguranță ai trecut printr-o astfel de perioadă, observând că imediat după ce ai răsuflat ușurat, te-ai întrebat și acum ce?adenalina Stres, adrenalină, dependență

Eu sunt genul de om care caută tot timpul ceva de făcut. Mă plictisesc deosebit de repede – unii văd asta ca pe un defect, însă din punctul meu de vedere e o calitate – tind să cred că fără această trăsătură aveam undeva la 90 de kg și acum mâncam popcorn uitându-mă pentru a treia oară la primul sezon din Weeds.

După câteva zile de alergat în stânga și în dreapta, adrenalina pe care ne-o dă acest ritm devine un viciu. Da, vacanțele sunt bune, dar la un moment dat ți-e dor de alarma telefonului și de zecile de mesaje și notițe menite să îți reamintească de cele o mie de lucruri pe care le mai ai de făcut până să te așezi în pat.

Vă place stilul de viață pe care îl aveți acum?

Ceilalți și problemele noastre

Problema este veche de când lumea, iar în acest articol nu voi face referire la micile bârfe dintre prieteni sau dintre colegii de la serviciu. E vorba de problemele pe care le avem și nu dorim să le împărtășim cu nimeni, probleme de care (cel puțin încercăm) să ne ocupăm singuri, să le facem față fără ajutorul nimănui și asta din motive personale care pot include neîncrederea în cei din jurul nostru. Tot timpul avem probleme cu care trebuie să ne luptăm fără ajutorul altora.

Deranjant este că nu toți avem stofă de actori și prin urmare nu putem mima viața perfectă. Ne scapă o scânteiere și boom!, problema noastră devine una de interes general.

E adevărat? Cum de s-a întâmplat asta? Ce ai de gând să faci? Eu nu sunt de acord cu asta. Eu cred că… Eu dacă aș fi în locul tău…i dont care Ceilalți și problemele noastre

Nu mă interesează. Dacă aveam de gând să discut cu tine despre asta, îți dădeam un SMS, te sunam sau te chemam la o întâlnire. Așa că apucă-te de udat florile, de făcut curat în șifonier, de tuns iarba, aruncă de pe balcon cutiile alea care te incomodează, dă cu aspiratorul, sună-ți un prieten cu care nu ai mai vorbit de mult timp, mergi în parc și admiră frizura copacilor… nu știu, fă ceva legat de viața ta! Da, știu că tu le știi pe toate, dar lasă-mă și pe mine să învăț!

În concluzie, oamenii se bagă în problemele noastre cu forța, cu toate că acțiunile noastre nu le afectează în niciun fel viața. Ei vor dormi la fel. Dar brusc viața noastră este mai interesantă decât a lor.

Primăvara la români

nutlineVecinii mă omoară de câteva zile cu o bormașină. Nu mai pot să îmi fac somnul de după-amiază în condiții bune. De ce în fiecare primăvară trebuie ca cineva să înceapă să găurească pereții? Am stat în mai multe locuri în ultimii 3 ani și peste tot a existat un vecin care să cânte toată ziua la bormașină. E clar că o casă în Norvegia mi-ar fi mai mult decât suficientă.

Spartul semințelor în parc. Serios?! Ce poate fi mai nasol decât să spargi semințe și să le scuipi ostentativ? Să spargi semințe în timp ce bei pepsi.

Românii se metamorfozează atunci când temperatura aerului (de afară) trece de 20 de grade. Își scot tricourile roz de la naftalină și încing un grătar oriunde au ocazia – cu manele sau Connect-R.

Vine 1 mai? Emigrez!

Sinuciderea socială

Ai mai auzit de sinucidere socială, sunt convins de asta. Însă întrebarea e cum să eviți această situație. Mie mi-a fost tot timpul frică de penibil și consider că 98% dintre voi aveți fobia asta. Frica de a spune o prostie atunci când ai un public care te ascultă, de a fi luat la mișto într-o țară străină într-o limbă la fel de străină, frica de a nu avea bani să îți plătești cumpărăturile, de a cădea pe stradă sau de a te împiedica (în cazul femeilor) atunci când ești pe tocuri. Exemplele pot curge.

Totuși nu toate astea duc la sinucidere socială. Pentru majoritatea situațiilor penibile de mai sus termenul este exagerat. Sinucidere socială este atunci când vomiți la o petrecere în mijlocul mulțimii, te alegi cu o boală contagioasă, bârfele tale sunt făcute publice, poze nud (sunt oameni care din motive cunoscute numai de ei păstrează astfel de fotografii) sau în alte ipostaze indecente, o relație cu o persoană mult mai în vârstă decât tine (asta începe să pălească), ești surprins având parte de ceva acțiune într-un loc public (situația asta este mai rea pentru femei) etc. Vedetele au uneori nevoie de o sinucidere socială, dar asta e cu totul altă discuție.

Partea proastă este că uneori ascundem anumite adevăruri pentru a nu ne sinucide social. O poți lua de la capăt, dar cine își dorește o astfel de experiență?!

Ai putea renunța la smartphone?

dumbphoneStatisticile spun că piața de smartphone este în continuare în creștere. Cu Android campion absolut și BlackBerry care își dă ultima suflare, cu proaspăt lansatul sistem de operare de la Firefox, am putea spune că există ceva viață în lumea smatphone-urilor și nu se gândește nimeni la ce va urma.

Smartphone-urile ne-au simplificat viața și ne-au făcut să devenim dependenți de ele. Eu cel puțin îmi car telefonul cu mine chiar și în baie. Dezavantajul este că suntem tentați să nu mai dăm importanță oamenilor din jurul nostru. Știi cum e să ieși la o terasă și toată lumea de la masă să stea pe facebook sau să textuiască. Aș putea da zeci de exemple însă nu vreau să scriu un roman.

Eu nu aș putea renunța la smartphone. Am nevoie de internet oriunde m-aș afla (ex: săptămâna trecută căutam o rețetă în timp ce făceam cumpărăturile). Cu toate astea se conturează un nou trend – acela de a renunța la telefonul tău inteligent pentru un dumbphone – un telefon pe care să îl folosești pentru funcții de bază: apeluri și sms-uri (mi-ar fi greu să revin la scrisul pe o tastatură non-qwerty).

Tu ai putea să renunți la toate aplicațiile pe care le ai pe un smartphone, înlocuindu-ți telefonul?

 

Cine te aude atunci când ai nevoie să fii ascultat?

Suntem ființe sociale și tocmai de aceea nevoia comunicării este una foarte puternică pentru noi. Nu putem trăi fără să vorbim, fără să ne exprimăm. Unii au nevoie de mai mult, alții de mai puțin. Unii simt nevoia să împărtășească și cel mai vag sentiment, iar alții cedează mai greu în fața acestei nevoi, exteriorizându-se doar atunci când sunt aproape gata să urle.

Important este ca cineva să fie lângă tine. Pentru asta există familia, prietenii… In funcție de ce ne apasă, alegem cu cine să vorbim. Din păcate există momente în care stai să te gândești de cine ai nevoie să te asculte. Ai nevoie de familie sau ai nevoie de prieteni? Poate familia nu te va înțelege, iar prietenii nu vor da doi bani, prefăcându-se că te ascultă în timp ce se gândesc la cum va evolua această discuție plicticoasă și cum o pot alunga.

Tocmai de aceea, nici familia, nici prietenii nu vor fi suficienți. Ai nevoie de altcineva. Poate de cineva cu care nu ai mai vorbit până atunci. Cineva care să te judece obiectiv, fără să îți arunce la final stereotipul “e doar o pasă proastă…” Poate chiar așa este, iar tu probabil ești conștient de asta.

Dar ai nevoie de un răspuns. Un răspuns dat pe moment, rostit, sau un răspuns din priviri. Ne putem înțelege din priviri.
Dar până atunci… cu cine alegi să vorbești atunci când vrei să fii ascultat și nu doar auzit de o pereche de urechi prea dezinteresate să facă o conexiune?