Jocurile online creaza dependenta

Atunci cand incepi un joc online nu mai conteaza din ce categorie sociala faci parte sau alte lucruri, caci cu siguranta vei deveni dependent de acesta si vei lasa uneori lucruri importante deoparte, pentru a avea timp sa te joci. Desigur, cand se ajunge aici trebuie neaparat sa se apeleze la ajutorul unui psiholog, caci altfel poate deveni o problema destul de grava si serioasa. Mereu trebuie sa eviti sa devii dependent de ceva, stiti cum se spune, mai bine cate putin din toate decat excesiv din unul. Aceasta idee trebuie aplicata si in cazul jocurilor online, deoarece acestea pot avea uneori influente negative asupra creierului uman.

jocAtunci cand devii dependent de jocurile cu diamante de pe jocuridiamante.ro, mereu o sa ai senzatia ca faci parte din ele si mereu o sa te gandesti la ele, chiar si atunci cand nu esti in fata calculatorului. Tocmai pentru asta este recomandat, si mai ales de catre psihologi, sa nu te lasi prada ispitei, si atunci cand joci un joc online, tu sa il controlezi pe el, nu el pe tine. Desigur, putem vorbi despre jocuri online si ca despre ceva frumos, ceva ce are rolul de a-ti aduce zambetul pe buze sau care te poate ajuta sa scapi de plictiseala in unele momente. Dar asta atunci cand ele sunt tratate doar ca niste jocuri si nimic mai mult. Pentru ca de fapt acesta este si scopul lor, ele sunt create special pentru a bucura jucatorul si nu pentru a-i aduce acestuia influente negative. Asa ca haideti sa le privim ca atare si sa nu cadem in mrejele lor, pentru ca astfel este posibil sa devina o boala greu de tratat.

Statisticile arata ca o mare parte dintre cei care acceseaza internetul fac acest lucru doar datorita jocurilor online. Mai pe scurt spus, pentru a se juca. De cand au fost introduse pe site-urile de socializare, jocurile online s-au bucurat de cea mai mare popularitate, ele fiind jucate zilnic de cateva milioane de oameni. Nu cred ca vreunul dintre noi care are profil pe un site de socializare nu a jucat macar un joc prezent acolo. Ba mai mult, multi dintre noi lasam la o parte treburi importante pentru a intra in conturile de pe retelele de socializare doar cu scopul de a ne juca. Insa, exista si site-uri dedicate special jocurilor online, care la fel se bucura de o mare popularitate, ele fiind accesate zilnic de un numar foarte mare de utilizatori. Si, in special, jocurile multiplayer, deoarece acestea pot pune in valoare competitia, si stiti cum e, atunci cand joci pentru o miza o faci cu mai multa placere si nu in ultimul rand, cu mai multa daruire.

Dependenta fata de jocurile online poate aduce un rezultat pozitiv sau unul negativ in viata fiecaruia, asta depinde doar de voi!

3 lucruri fără de care viața pe Terra ar fi mult mai plicticoasă

Eu m-am născut plictisit, la fel ca toată generația din care fac parte. Dacă se face liniște în jurul meu mai mult de 5 minute, pot spune că mor de plictiseală. Tocmai de aceea ascult muzică mai tot tipul când sunt singur. Sunt dependent de căști (am mai spus asta?). În fine.

Din fericire omenirea este inventivă. Așa au apărut Youtube, smartphone-ul și Coca-Cola.

Dacă nu pierd o oră zilnic uitându-mă la clipuri pe youtube, aceea e o (altă) zi nasoală. Urmăresc câțiva video-bloggeri, ceva videoclipuri (vechi și noi) sau niște concerte. Timpul zboară atât de repede. Dacă mi-ar aduce cineva mâncarea la pat, probabil aș pierde o săptămână pe youtube.

Smartphone-ul este cea mai smart chestie din casa. Statul în pat în timp ce aștept să adorm ar fi fost mult mai plicticos. La fel și statul pe wc. La fel și statul la școală. La coadă la supermarket… etc.

Coca-Cola are rețeta pentru fericire. E doar o chestie de marketing care pe mine m-a prins. Da, mă las ușor prostit de mijloacele marketingului din zilele noastre. Beau zilnic, sau cel puțin 6 zile pe săptămână, minim 500 ml. Ce treabă are băutura asta cu plictiseala? Păi voi nu mâncați / beți mult atunci când sunteți plictisiți?

Viața ar fi mult mai plicticoasă dacă nu am avea dependețe.

Starea domeniilor .ro (INFOGRAFIC)

Agile Media – prima companie care se ocupă cu monitorizarea domeniilor înregistrate pe .ro, a realizat un infografic denumit sugestiv State of RO care surprinde principalele caracteristici ale internetului românesc. Pentru realizarea acestuia au fost monitorizate peste 350.000 de domenii .ro

Deoarece cu timpul a trebuit să caut tot felul de combinații pentru diverse lansări de site-uri / bloguri, am observat că pe .ro atârnă o mulțime de site-uri înregistrate, însă lăsate în paragină. Infograficul arată că acestea reprezintă 38% din internetul românesc. Asta înseamnă că avem nevoie de mai multă activitate online, de mai mulți oameni care să creeze conținut și să susțină aceste site-uri.

Procentul site-urilor care nu au nicio imagine publicată atinge 15% – ceea ce mi se pare din nou dubios. Tendința globală este de creștere a volumului de conținut foto / video în detrimentul celui text și probabil cu timpul se va observa asta și pe .ro. Oricum cifra doar atrage atenția, însă nu reprezintă un motiv de îngrijorare.

Vă las să analizați infograficul și să trageți singuri concluziile.

Goodbye Romtelecom, Hello UPC!

Astăzi am renunțat definitiv la internetul de la Romtelecom. După mai bine de 5 ani de net fix și vreo doi de mobil – pe care l-am folosit maxim un an. Probabil aș fi rămas în continuare la Romtelecom, dar m-am mutat și având în vedere că internetul broadband rămâne în continuare sfânt, nu aveam cum să îl păstrez pe cel mobil. Este mult sub ce am eu nevoie.

La RTC, dacă vrei net prin cablu trebuie să îți tragi un abonament de telefonie fixă și să fim serioși, cine mai are nevoie astăzi de telefon fix? Ăsta e marele dezavantaj al RTC. Despre peripețiile avute cu Romtelecom: aici, aici, aici și aici.

De astăzi sunt abonat UPC. Cu RDS nu am avut prea multe contacte, dar scandalurile care roiesc în jurul lor m-au făcut să privesc mai departe. În momentul de față totul decurge normal, dar sunt convins că la un moment dat o să vă povestesc pe aici cum stă treaba cu UPC. Sper că o să fie de bine!

 

Facebook a ucis butonul de Share (?)

Ieri de dimineață am observat că butonul de Share al Facebook-ului nu mai este afișat. Am aruncat o privire peste setările plugin-ului care se ocupă de butoanele rețelelor sociale și totul arăta în regulă. În plus, nu îmi aminteam să fi făcut vreun update în ultima perioadă.

În fine, l-am lăsat pe mai târziu crezând că este o problemă ce nu ține de mine și își va reveni. De precizat este că nu m-am uitat dacă la alții funcționează. În seara asta am văzut o discuție pe Facebook în legătură cu problema asta, iar concluzia pare a fi simplă: Facebook a oprit funcționarea butonului de Share.

Anul trecut au anunțat că înlocuiesc acest buton cu unul denumit Send – acesta funcționează aproape identic cu cel de +1 al Google+.

Nasol moment. Tot mai sper că oamenii de la FB își vor băga mințile în cap și vor aduce din nou butonul de share.

Revin cu un update în caz că aflu noutăți : )

 

Securitatea pe Facebook, din nou în discuție

Echipa care se ocupă de securitatea datelor la Facebook ne atrage atenția asupra escrocheriilor de tip scam. Un exemplu, aici. Pe lângă asta, alte două lucruri sunt la fel de importante: adresa de e-mail și numărul de telefon mobil.

O perioadă de timp am avut aceeași parolă la contul de e-mail, respectiv facebook. După un mic incident, am realizat cât de important este să ai parole diferite, în special pentru conturile importante. Dacă cineva vă află parola contului de facebook vă poate intra pe mail și va compromite toate conturile posibile – scenariu în cazul în care aveți aceeași parolă.

Nu treceți cu vederea aceste sfaturi, căci nu știți niciodată cum vă treziți că nu mai puteți accesa mail-ul, ori cineva începe să vă posteze sau să vă modifice diverse lucruri pe facebook și mai rău, să vă înjure prietenii : ))

Câți dintre voi utilizați cel puțin 3 parole diferite?

Pentru cine scrie presa online?

Probabil pentru maimuțe.

intrebare Pentru cine scrie presa online?

Și toate asta din cauza faptului că presa scrisă este în moarte clinică. Însă ziarele mai au mai au o șansă online. Se bat pe cei maxim 8 milioane de români utilizatori de internet. Încearcă să atragă atenția așa cum obișnuia să facă pe print. Online e mai simplu. Cu un banner imens și un titlu garantat 1000 de gură-casă.

Cât va mai dura asta? Probabil mult. Până când toți cei care navighează zilnic pe net vor învăța să deosebească conținutul de calitate de restul mizeriilor. Există conținut de calitate, ușor eclipsat, dar există. Credeți că dezordinea de pe hârtie nu a contribuit la starea în care este presa scrisă?

Google se întoarce la origini

Se pare că Google și-a adus aminte de faptul că motorul de căutare l-a consacrat. În ultimul an, compania a fost preocupată să devină o unealtă universală. Socializarea i-a dat cele mai mari bătăi de cap, căci Facebook a avut o creștere care a speriat pe mulți.

Socializare! – a strigat Google anul trecut. Iată că Google+ nu mai creează atâta vâlvă și foarte puțini sunt cei care utilizează rețeaua zilnic. Facebook însă este în continuare în top.

Multe proiecte Google au eșuat (vezi Wave), dar motorul de căutare este imposibil de detronat. Lider absolut și în viitor, pentru mult timp. Așa că dacă vor să inoveze, să facă asta în domeniul la care se pricep cel mai bine. Peste câteva luni, atunci când vom dau un search după București, vor fi afișate detalii despre locația orașului, numărul de locuitori etc. Nu doar niște siteuri ce conțin aceste detalii.

Mă bucur că Google se întoarce la origini și că vrea să inoveze pe partea de search. Socializarea nu este pentru el.

 

Facebook se lasă tradus de utilizatori

Facebook m-a sfătuit zilele trecute să contribui la traducerea platformei în limba română. Nu e chiar ușor. Știți voi cum este cu traducerea contextuală din limba engleză în română. Dar e amuzant. Au contribuit și alții așa cum s-au priceput. E o idee bună să îndemni utilizatorii la traducerea site-ului. Uneori programele sunt traduse incorect, utilizatorul neavând posibilitatea de a contribui, asta fiind și motivul pentru care le utilizez în limba engleză.

 

Cu ce “mananca” romanii FaceBook si cum le “mananca” el timpul

Am cam vazut de cand folosesc FaceBook pentru ce il folosesc romanii.Majoritatea poze, comentarii si aplicatii.

Majoritatea romanilor il folosesc ca sa puna poze si sa astepte comentarii de la “prieteni” si in care apare in majoritatea cazurilor doar un emoticon, gen :*.Cu ce seamana asta va dati si voi seama.Si aplicatiile sunt folosite intens.Majoritatea sunt stupide, chiar daca sunt facute pentru divertistement, asta nu inseamna ca nu pot fi stupide.Dar vom evolua…candva.

Recunosc ca si eu mai le folosesc, poate una pe saptamana, dar in rest FaceBook pentru mine e ca un bibelou pe care nu il folosesc din lipsa de timp.