Sondajele de opinie prin telefon

Sper că nu mare parte din sondajele cu care suntem bombardați zilnic sunt realizate prin telefon. Să vă spun și de ce. Acum ceva timp am răspuns unui sondaj prin telefon. Nimic ciudat, doar că sondajul era legat de companiile de bere, iar eu nu am împlinit încă 18 ani.

Sondorul m-a crezut pe cuvânt și așa am răspuns unui întreg chestionar în condițiile în care eu nu mă aflu în target.

Știu că există o marjă de eroare, dar mă gândesc că nu poți să îți asumi asemenea greșeli. Mai ales că pentru astfel de studii se plătesc sume considerabile.

Așa că data viitoare când vă este prezentat un sondaj de opinie, gândiți-vă de două ori înainte de a lua de-a bune datele.

Nu cred în băuturile light

Speriate de alarmele trase de medici, Coca-Cola și Pepsi încearcă să își modifice gama de produse. Asta după ce populația americii a ajuns obeză. Coca-Cola a anunțat acum ceva timp că va lansa în Franța o băutură ce ajută organismul în procesul de slăbire, iar Pepsi se laudă cu lansarea unui sortiment ce împiedică organismul să se îngrașe.

Pe bune?! Adică oamenii sunt atât de inconștienți încât în fuga lor disperată de caloriile cele rele, ar bea niște chestii mult mai sintetice? Pepsi cu dextrină. Numai denumirea aditivului (sau orice ar fi) îmi dă o senzație nasoală. Dacă ai un stil de viață echilibrat, adică fără excese, nu e nevoie să consumi astfel de băuturi.

Nu vreau să par paranoic, dar cred că formula asta nouă ce urmează să fie lansată de Pepsi este testată pe japonezi înainte să fie introdusă pe piața din SUA. Cu toate că o companie atât de mare precum Pepsi nu s-ar juca cu astfel de lucruri, nu poți să știi niciodată.

Așadar, voi credeți în băuturile light?