Motivul pentru care am luat o pauză

Principalul motiv pentru care am renunțat să mai scriu zilnic a fost că eram foarte obosit. După 5 ani de scris pe blog, nu am obținut rezultatele pe care le așteptam. Am căutat să mă redresez și m-am oprit. Nu definitiv, ci temporar. Încerc să revin pe blog pentru că îmi e dor să scriu. Nu am idee despre ce voi scrie în continuare, dar sper să îmi pun gândurile în ordine.

Momentan sunt în vacanță (nu în țară) și am suficient timp pentru a mă ocupa de blog.

Ce înseamnă acum blogul pentru mine

Sentimentul unei schimbări l-am avut încă de luna trecută, de pe când schimbam tema blogului, logoul și alte chestii mai puțin semnificative. După aproape 5 ani de scris (dap, luna viitoare ep blog împlinește cinci ani), blogul înseamnă pentru mine cu totul altceva. Când m-am apucat de scris jonglam cu știrile, pentru că pasiunea pentru jurnalism zace în mine și simte nevoia să se exteriorizeze.

Citind o mulțime de bloguri, mi-am dat seama că atunci când blogging-ul tinde să însemne mai mult decât o pasiune, lucrurile o iau razna. Neglijezi multe lucruri încercând să te dedici unuia singur. Da, sigur, există oameni care trag tare renunțând la job, câștigându-și existența (sau măcar încercând să facă asta) din blogging. Dar eu nu sunt așa. Îmi doresc un job care să mă arunce într-o rutină zilnică – nu îmi doresc să trăiesc de pe urma blogului.

Nu e nevoie să scriu despre ultimul iPhone, nu e nevoie să comentez spusele cuiva – fac asta doar dacă simt că am ceva de spus. Mi-am dat seama târziu de asta.

Repet: acum, blogul înseamnă altceva. Sper că nu v-a trecut prin cap că acesta este începutul sfârșitului meu în blogosfera românească. Nici pe departe. Iubesc online-ul. Uneori se întâmplă chestii interesante pe aici. Uneori.

 

Blogging “sentimental” pentru public

Fac eu ce fac și din nou ajung să vorbesc despre blogging. De data aceasta mă adresez direct bloggerilor. Citesc zilnic multe bloguri, iar uneori ajung pe unele noi. Am observat că în ultima perioadă apar tot mai mulți bloggeri care scriu doar despre propria persoană, care împărtășesc sentimente (nu numai experiențe și fapte).

În cazul acesta e bine să stabilești pentru cine scrii. Eu când m-am apucat să scriu pe acest blog, am scris pentru cititori, în mod direct. Mi-am dorit audiență (permiteți-mi această exprimare). Dacă vin aici și descriu cât de nasoală e viața mea din cauza unei despărțiri, iar mâine despre cât de parșivi îmi sunt prietenii, atunci scriu pentru mine. Adică vrei să îți trântești gândurile undeva unde știi că le vei găsi peste 10 ani și ți-ai făcut un blog pentru că e la modă?

E interesant cum tot mai mulți sunt atrași de bloggingul acesta personal până la suicid și înapoi. Poate tot terapie se numește și asta.